CE ESTE VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE (VMI)

Felicia Petrescu

Venitul minim de incluziune (VMI) reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure aflate în situații de dificultate, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie. Acesta se acordă conform prevederilor:

- Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

- H.G. nr. 1154/ 2022 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/ 2016 privind venitul minim de incluziune.

Acest beneficiu de asistență socială are două componente și anume:

      1.  Ajutor pentru incluziune

Are drept scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială și înlocuiește ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat.

       2. Ajutor pentru familiile cu copii

Se acordă familiilor cu copii cu vârsta de până la 18 ani aflați în întreținere și are drept scop prevenirea sărăciei și încurajarea participării copiilor la educație, înlocuind alocația pentru susținerea familiei.

 


Close Search Window