MINUTA SEDINTEI CL - 12.09.2023

Administrator system

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Petroşani a fost convocată prin Dispoziţia nr. 1.031/11.09.2023 emisă de Primarul Municipiului Petroşani.
La ședință au participat un număr de 19 consilieri locali în funcție.
În şedinţă au fost dezbătute şi adoptate următoarele hotărâri:     

1. Hotărârea nr. 393/2023 privind rectificarea bugetului local al Municipiului Petroşani; 
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi ”pentru”.

2. Hotărârea nr. 394/2023 privind rectificarea Bugetului Instituțiilor Publice și Activităților Finanțate Integral sau Parțial din Venituri Proprii al Municipiului Petroșani;  
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi ”pentru”.

3. Hotărârea nr. 395/2023 privind acordarea unui drept de uz și servitute cu titlu gratuit în favoarea SC DELGAZ GRID SA asupra terenului în suprafață de 9 mp, situat pe strada Lunca, nr. 100, înscris în CF nr. 65726 Petroșani, proprietate publică a municipiului Petroșani;
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi ”pentru”.

4. Hotărârea nr. 396/2023 privind modificarea art. 1 al HCL nr. 290/2023 privind aprobarea dreptului de acces în vederea instalării, întreținerii, înlocuirii rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora, în Domeniul Schiabil Parâng, municipiul Petroșani;
Hotărârea a fost adoptată cu  19  voturi ”pentru”.

5. Hotărârea nr. 397/2023 privind aprobarea alocării din bugetul local a sumei de 11.045 lei în vederea premierii dlui Iancu Avram-Marius;
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi ”pentru”.

6. Hotărârea nr. 398/2023 privind aprobarea prelungirii duratei contractului de asociere în participațiune nr. 17740/30.09.1998 încheiat cu  S.C. MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL;
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi ”pentru”.

7. Hotărârea nr. 399/2023 privind aprobarea alocării din bugetul local a sumei de 30.000 lei ca sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de construcție la Biserica “Sfântul Efrem cel Nou și Sfântul Ioan Rusul” din Municipiul Petroșani.
Hotărârea a fost adoptată cu 19  voturi ”pentru”.

     
       Petroşani, 12.09.2023

      SECRETAR GENERAL,
      DELIA VELICI


Close Search Window