ANUNT CONCURS POLITIA LOCALA

System Administrator

MUNICIPIUL PETROŞANI
NR. 200/09.01.2017
ANUNT


În conformitate cu dispoziţiile  art. 4  alin. 3 din Legea 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările uletrioare,  raportat la prevederile art. 43 din H.G.R. nr.611/2008, privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, Primaria municipiului Petroşani organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacantă de polițist local, cls.III, gradul profesional superior din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroşani-Serviciul Politie Locala.
Condiţii generale:
-    să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţii de participare la concurs:
-  studii medii liceale finalizate cu diplomă;
-  vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 9 ani ;


Bibliografia pentru concurs :
    Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicata, cu modificările şi completările ulterioare
    Legea nr.7/2004, privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi  completările ulterioare
    Lege nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor,valorilor si protectia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare
    Legea nr.155/2010, Legea poliției locale, cu modificările şi completările ulterioare, republicata, cu modificările şi completările ulterioare
    H.G.R. nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului cadrul de organizare și funcționare a poliției locale, cu modificările şi completările ulterioare
    Ordonanţa nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.


Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora.
Concursul constă în 3 etape succesive:
-    selecţia dosarelor de înscriere
-    proba scrisă
-    interviul.
Concursul se va organiza în data de 25 ianuarie 2017, ora 10 ( proba scrisă)  la sediul Primăriei municipiului Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 93, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior, cu respectarea termenelor prevazute de  H.G.R. nr.611/2008.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 8 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a-III-a, din data de 09.01.2017, până în data de 16.01.2017, ora 14 la registratura Primăriei Municipiului Petroşani, după ce vor fi verificate de secretarul comisiei de concurs.


Relaţii suplimentare pot fi obţinute la compartimentul resurse umane et. 2, cam. 24 sau la telefon 0254541221, interior 119.


Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele acte :


    Formularul tip de înscriere la concurs (compartimentul resurse umane sau pe www. primaria petrosani.ro );
    Copia actului de identitate;
    Copia diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
    Copia carnetului de muncă sau după caz o adeverinţă,  conform modelului aprobat prin  Ordinului nr. 192 din 17 ianuarie 2013, pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilornecesare ocupării funcţiei publice;
    Cazier judiciar ;
    Adeverintă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare (adeverinţa trebuie să cuprindă în clar:numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice);
    Copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale, sau după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă;
    Declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică (formular eliberat de compartimentul resurse umane sau pe www. primariapetrosani.ro );
    Declarație pe propria răspundere care să ateste că nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani (formular eliberat de compartimentul resurse umane sau pe www. primariapetrosani.ro );
    Curriculum Vittae.


La depunerea dosarului trebuie să prezentaţi actele menţionate mai sus şi în original.


Primar ,
Florin Tiberiu Iacob -  Ridzi


Compartiment resurse umane,
Otilia Stanisel


Close Search Window