ANUNT CONCURS DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA

System Administrator

DIRECTIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
NR. 9/2041/28.04.2016
ANUNŢ

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,  Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacant de referent I , normă întreagă, pe durată nedeterminată, din cadrul Compartimentului securitate şi sănătate în muncă.
Pentru a participa la concurs candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
I. Condiţii generale:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi după caz, de vechime;
g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
II. Condiţii specifice:
a)condiţii de studii – studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat
b)vechime în specialitatea studiilor – 3 ani
Concursul constă în 3 etape succesive:
- selecţia dosarelor de înscriere;
- proba scrisă
- interviul.
Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea interviului.


Bibliografia pentru concurs:
- Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
- Legea   nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice
- Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare
- H.G. nr.1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare
- H.G. nr.1091/2006, privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă


Concursul se va organiza la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială situat în Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr.90 în data de 26.05.2016, ora 1000 proba scrisă şi în data de 30.05.2016 interviul.
Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse din data de 29.04.2016 până în data de 13.05.2016 , ora 14, la registratura Direcţiei de Asistenţă Socială Petroşani, cam.10 (după ce vor fi verificate la compartimentul de resurse umane, camera 3 ) .
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Compartimentul resurse umane, Juridic din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Petroşani, la nr. telefon 0254/542731.


Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele acte :
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; candidatul declarat admis la selecţia dosarelor,
care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa trebuie să cuprindă în clar: numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii);
g) curriculum vitae
La depunerea dosarului, copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale.


Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins", prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.


DIRECTOR EXECUTIV
MRAZ CRISTINA


Close Search Window