ANUNT CONCURS DADPP 09.05.2017

System Administrator

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat
Nr. 4.854 din 03.04.2017


ANUNȚ


În conformitate cu dispoziţiile H.G.R. 611/2008, privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la cele din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de inspector, cls.I, gradul profesional principal, din cadrul Compartimentului investiții.


Condiţii generale:
 să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


Condiţii de participare la concurs:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe inginerești;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 5 ani;


Bibliografia pentru concurs:
Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată(r2), cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr.7/2004, privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Lege nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată ;
Legea nr. 50 /1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul constă în 3 etape succesive:
-selecţia dosarelor de înscriere
-proba scrisă
-interviul.

Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 93 şi constă în proba scrisă în data de 09 mai 2017, ora 10, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere pot fi depuse la registratura Primăriei Municipiului Petroşani din data de 03.04.2017, până în data de 24.04.2017, ora 16.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la compartimentul resurse umane et. 2, cam. 27.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele acte :
Formularul tip de înscriere la concurs (compartimentul resurse umane sau pe www petrosani.ro );
Copia actului de identitate;
Copia diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
Copia carnetului de muncă sau după caz o adeverinţă, conform modelului aprobat prin Ordinului nr. 192 din 17 ianuarie 2013, pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
Cazier judiciar;
Adeverintă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare (adeverinţa trebuie să cuprindă în clar: numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice);
Copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale, sau după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă;
Declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică(formular eliberat de compartimentul resurse umane);
Declarație pe propria răspundere care să ateste că nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani(formular eliberat de compartimentul resurse umane);
Curriculum Vittae.
La depunerea dosarului trebuie să prezentaţi actele menţionate mai sus şi în original.


Director executiv,
Vişan Daniel-Adinel


Compartiment resurse umane,
Popescu Iuliana
Close Search Window