Privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Petroșani

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.184/2016 și Expunerea de motive nr.179/2016, întocmită de Primarul municipiului Petroșani, dl. Florin Tiberiu Iacob - Ridzi, prin care se propune organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Petroșani; Văzând raportul Biroului juridic, legislație nr.13803/2016; În temeiul prevederilor art.15 din O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 45, alin. 1 și art. 54, din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Organizează un număr de șapte comisii de specialitate ale Consiliului local al municipiului Petroșani, în principalele domenii, după cum urmează: 1.Comisia pentru dezvoltare economică, buget, finanțe,administrarea domeniului public și privat, compusă din 7 membri; 2.Comisia pentru urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător și ecologie, compusă din 7 membri; 3.Comisia pentru minorități, culte și cooperare interregională, compusă din 5 membrii; 4.Comisia pentru sănătate și protecție socială, compusă din 5 membri; 5.Comisia pentru activități științifice, învățământ, cultură, tineret, compusă din 7 membri; 6.Comisia pentru servicii publice și comerț, compusă din 7 membri; 7.Comisia pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, compusă din 5 membri; Art. 2 Alege membrii comisiilor de specialitate ale Consiliului local, potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 Prezenta hotărâre poate fi contestată potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului, Primarului municipiului Petroșani, membrilor comisiilor și Instituției Prefectului – județul Hunedoara.

Petrosani, 04.07.2016 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ ILIAȘ NICOLAE SECRETAR ADRIAN NEGOE

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI Anexa la HCL 177/2016

COMPONENȚA COMISIILOR DE SPECIALITATE

I. Comisia pentru dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat. 1.Drăgoescu Petru - președinte 2.Burduf Margareta - secretar 3.Butulescu Valeriu 4.Lupu Constantin 5.Iliaș Nicolae 6.Rus Ioan 7.Durbaca Eusebiu

II. Comisia pentru urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător și ecologie. 1.Rus Ioan - președinte 2.Codreanu Iulian- secretar 3.Rad Mihai Marius 4.Durbaca Eusebiu 5.Negrici Carmen Lenuța 6.Nicolae Florin 7.Drăgoescu Petru III. Comisia pentru minorități, culte și cooperare interregională. 1.Vladislav Milu- președinte 2.Muntean Lucica Dina - secretar 3.Postolache Costel 4.Lupu Constantin 5.Barbu Mihai IV.Comisia pentru sănătate și protecție socială. 1. Postolache Costel - președinte 2 Bican Florian- secretar 3.Cornea Claudiu Lucian 4.Niță Dorina Veronica 5. Codreanu Iulian

V. Comisia pentru activități științifice, învățământ, cultură, tineret. 1. Butulescu Valeriu – președinte 2. Muntean Lucica Dina – secretar 3.Iliaș Nicolae 4.Grigoriu Lavinia Elena 5.Rad Mihail Marius 6.Niță Dorina Veronica 7.Barbu Mihai VI. Comisia pentru servicii publice și comerț. 1.Grigoriu Lavinia Elena - președinte 2.Negrici Carmen Lenuța - secretar 3.Lupu Constantin 4.Burduf Margareta 5.Bican Florian 6.Rad Mihail Marius 7.Drăgoescu Petru

VII. Comisia pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. 1. Cornea Claudiu Lucian - președinte 2.Nicolae Florin - secretar 3.Vladislav Milu 4 Grigoriu Lavinia Elena 5.Iliaș Nicolae Petroșani, 04.07.2016

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ ILIAȘ NICOLAE SECRETAR ADRIAN NEGOE