Privind anularea în cotă de 73,3% a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, și a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, stinse până la această dată, constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local de către contribuabilii persoane fizice și juridice de pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Petroșani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI; Având în vedere  Proiectul de hotărâre nr.4/2016 și Expunerea de motive nr.4/2016 întocmită de Primarul municipiului Petroșani, domnul Florin Tiberiu  Iacob - Ridzi prin care se propune  anularea în cotă de 73,3% a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, și a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, stinse până a această dată, constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local de către contribuabilii persoane fizice și juridice de pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Petroșani; Văzând faptul că a fost îndeplinită procedura prevăzută de Legea nr.52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată; Luând în considerare raportul Biroului juridic, legislație nr.2826/2016, raportul Serviciului Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice nr.55362/2016, raportul Serviciului Urmăriri Încasări și Executare Silită impozite și taxe locale nr.55415/2016, precum și avizul comisiei juridice nr.194/2016, avizul comisiei pentru buget nr.126/2016, avizul comisiei pentru servicii publice nr.158/2016, avizul comisiei pentru urbanism nr.223/2016, avizul comisiei pentru sanatate nr.281/2016, avizul comisiei pentru cultura nr.246/2016, avizul comisiei pentru minoritati nr.258/2016; În conformitate cu  prevederile art.12 din O.U.G. nr.44/2015 – privind acordarea unor facilități fiscale, aprobată prin Legea nr.4/2016, precum si ale art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 si art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru pentru elaborarea actelor normative republicata, cu modificarile ulterioare ; În temeiul dispozițiilor art.36, art.39 și art.45 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E : Art.1. (1)Aprobă  anularea în cotă de 73,3% a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv,  constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local de către contribuabilii persoane fizice și juridice de pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Petroșani. (2) Prevederile alin.(1) se aplică și pentru majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, stinse până la această dată. Art.2 Procedura de acordare a facilităților fiscale descrise la art.1 se constituie în anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre și se aplică de la data adoptării prezentei până la data de 30.06.2016. Art.3 Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul și condițiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.4 Prezenta Hotărâre se comunică Primarului municipiului Petroșani,Viceprimarului municipiului Petroșani, Direcției economice,Serviciului Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice, Serviciului Urmăriri Încasări și Executare Silită impozite și taxe locale  și se transmite   Instituției prefectului – județul Hunedoara. Petroșani,25.02.2016 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ             CONTRASEMNEAZĂ                                              CONSTANTIN LUPU                                                            SECRETAR ADRIAN NEGOE MUNCIPIUL PETROȘANI CONSILIUL LOCAL                                Anexa la HCL nr.47/2016 P R O C E D U R A de aprobare a facilității de  anulare a în cotă de 73,3% a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, și a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, stinse până a această dată, constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local de către contribuabilii persoane fizice și juridice de pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Petroșani 1.Dispoziții generale (1) Prezenta procedură se aplică contribuabililor persoane fizice și juridice care la data de 30.09.2015 datorează majorări de întârziere bugetului local al municipiului Petroșani pentru neachitarea impozitelor și taxelor locale de natură fiscală, calculate în limita termenului de prescripție prevăzut de actele normative în vigoare. 2.Obiectivul și scopul procedurii Este determinat de stimularea conformării voluntare a contribuabililor la plata obligațiilor fiscale, maximizarea încasărilor bugetare și diminuarea arieratelor la bugetul local. 3.Durata aplicării procedurii Prezenta procedură se aplică de la data aprobării  prezentei hotărâri până la data de 30.06.2016, anularea operând pentru majorările aferente obligațiilor principale aflate în sold la 30.09.2015, a celor cu termene de plată cuprinse între data de 01-10.2015 – 31.03.2016 și a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și stinse până la această dată. 4.Beneficiarii și bugetul estimat (1)Numărul estimat de beneficiari este de cca 7.010 persoane fizice și juridice plătitoare de impozite și taxe locale. (2)Valoarea totală estimată a scutirii (anulării majorărilor de întârziere) care va fi acordată în cadrul prezentei proceduri, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de cca 6.253, în cazul persoanelor fizice, respectiv cca 757, în cazul persoanelor juridice. 5.Condiții de eligibilitate a procedurii Pot beneficia de facilitatea prevăzută în prezenta procedură contribuabilii care depun o notificare (formular tipizat gratuit pus la dispoziție de Serviciul de Impozite și Taxe Locale) la Serviciul de Impozite și Taxe Locale privind intenția de a beneficia de prevederile prezentei hotărâri, până la 30 iunie 2016, sub sancțiunea decăderii, în următoarele condiții : (1) sting integral, până la data de 31.03.2016, toate obligațiile fiscale principale aflate în sold la 30.09.2015 constând în impozite și taxe locale, respectiv toate creanțele de natură fiscală, inclusiv amenzile contravenționale; (2) sting integral, până la data de 31.03.2016, pe lângă obligațiile prevăzute la pct.(1), toate obligațiile principale constând în impozite și taxe locale, respectiv toate creanțele de natură fiscală inclusiv amenzile contravenționale, cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2015 și 31 martie 2016, inclusiv; (3) sting integral, până la termenul de plată prevăzut la art.111 alin.(2) Cod procedură fiscală, toate diferențele de obligații principale și cota de 26,7% din majorările de întârziere individualizate în decizii de impunere emise urmare unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a OUG nr.44/2015 și depun cererea de anulare în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei, sub sancțiunea decăderii; (4) sting integral, până la 31.03.2016, toate obligațiie de plată principale declarate suplimentar de contribuabili prin declarații rectificative depuse până la data de 31.03.2016, inclusiv, prin care se corectează obligații de plată principale cu scadențe anterioare datei de 30 septembrie 2015, inclusiv; (5) sting, până la data depunerii cererii de anulare (cel târziu la data de 30.06.2016 inclusiv), cota majorărilor de întârziere (26,7%) aferentă obligațiilor principale restante aflate în sold la 30.09.2015 constând în impozite și taxe locale, respectiv toate creanțele de natură fiscală, individualizate prin decizii de amânare la plată emise urmare a notificării făcute de către contribuabil; (6)sting, până la data de 31 martie 2016, inclusiv, cota majorărilor de întârziere (26,7%) aferentă obligațiilor de plată principale constând în impozite și taxe locale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și stinse până la această dată; (7) contribuabilul a depus toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere; (8)depun cerere pentru a beneficia de anularea cotei de 73,3% din cuantumul majorărilor, până la data de 30.06.2016, inclusiv, sub sancțiunea decăderii; 6.Modalitatea de implementare a procedurii (1)După primirea notificării depuse de către contribuabil, organul fiscal comunică contribuabilului cuantumul obligațiilor de plată exigibile, aflate în sold la data depunerii acesteia, urmând ca acesta să emită decizie de amânare la plată a majorărilor de întârziere care pot face obiectul anulării, respectiv de suspendare a procedurii de executare silită a acestora, acolo unde este cazul. Cererea pentru anularea cotei de 73,3% din cuantumul majorărilor aferente impozitelor și taxelor locale va fi analizată în termen de 45 de zile de la data înregistrării la Serviciul Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice. În urma analizei efectuate, se va întocmi un referat de către serviciul de specialitate, care va fi supus spre aprobare viceprimarului municipiului Petroșani, fără a fi necesară aprobarea fiecărei cereri prin hotărâre a Consiliului Local. (2)Operarea efectivă a facilității acordate se va efectua în baza referatului aprobat de către viceprimarului municipiului Petroșani și a deciziei de calcul a majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor datorate bugetului local al municipiului Petroșani pentru care sunt indeplinite condițiile prevăzute de prezenta procedură, după care vor fi scăzute din evidențele fiscale, despre acest lucru fiind înștiințat contribuabilul care a depus cererea. (3)Serviciul Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice și Serviciul Urmăriri Încasări și Executare Silită impozite și taxe locale,vor verifica: îndeplinirea condiției privind achitarea integrală a impozitelor și taxelor locale, amenzilor contravenționale, a cotei de 26,7% din majorările de întârziere pentru care se solicită anularea, precum și respectarea oricărei alte prevederi a prezentei proceduri. (4)Pentru obligațiile amânate la plată până la 30.06.2016 ca urmare a notificării înregistrată de către contribuabil și pentru care nu a fost depusă cerere de anulare până la data de 30.06.2016, sau a fost depusă cerere și nu a fost soluținată favorabil, decizia de amânare la plată nu mai produce efecte, reinstituindu-se procedura legală de calcul a majorărilor de întârziere. (5)În cazul în care contribuabilul nu este eligibil raportat la condițiile prezentei proceduri, serviciul de specialitate îi comunică în scris acest lucru. Petroșani, 25.02.2016 PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ                                                  CONTRASEMNEAZĂ CONSTANTIN LUPU                                                   SECRETAR ADRIAN NEGOE