Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.242/2015 și Expunerea de motive nr.12862/2015, întocmită de primarul municipiului Petroșani, domnul Florin Tiberiu Iacob-Ridzi, prin care se propune aprobarea alocării din bugetul local a sumei de 19.500 lei în vederea sărbătoririi Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în luna octombrie 2015; Văzând raportul Biroului juridic, legislație nr.12945/2015, raportul Direcției economice nr.12924/2015, raportul Serviciului relații publice, cultură nr.12862/2015, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Petrosani, precum și Avizul comisiei juridice nr.13357/2015, Avizul comisiei pentru buget nr.13262/2015,Avizul comisiei pentru cultură nr.13352/2015, Avizul comisie pentru servicii publice nr.13281/2015; În conformitate cu dispozițiile art.5, alin.3, art.20, alin.1, lit.,,i, din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare; În temeiul art.36, alin.2, lit.d, alin.4, lit.a, alin.6, lit.a, pct.2, pct.4, art.45, alin.2, lit.a din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art.1. Aprobă organizarea unei acțiuni dedicate ,,Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în luna octombrie 2015. Art.2. Aprobă alocarea din bugetul local a sumei de 19.500 lei în vederea premierii cuplurilor care au împlinit cel puțin 50 și 60 de ani de căsătorie. Suma va fi alocată din bugetul local, capitolul 67.02. Cultură, recreere și religie. Art.3. Prezenta hotărâre se va comunica Primarului Municipiului Petroșani, Direcției economice, Serviciului relații publice, cultură și se transmite Instituției Prefectului Județul Hunedoara. Petroșani,27.08.2015
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ FLORIN MÂRZA SECRETAR ADRIAN NEGOE