Privind aprobarea numărului de personal, a organigramei și a statului de funcții al Serviciului Public Administrația Piețelor Petroșani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI; Având în vedere nota de fundamentare a Primarului municipiului Petroșani, dl Florin Tiberiu IacobRidzi, prin care se propune aprobarea numărului de personal, a organigramei și a statului de funcții al Serviciului Public Administrația Piețelor Petroșani; Văzând raportul Biroului juridic, legislație, resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroșani, al Serviciului Public Administrația Piețelor Petroșani, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Petroșani; În conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003, privind Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare . În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a alin. 3, lit. b și art.45, alin. 1 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările si completările ulterioare ; HOTĂRĂȘTE : ART.1 Aprobă numărul de personal, organigrama și statul de funcții al Serviciului Public Administrația Piețelor Petroșani, conform anexei nr.I (organigrama) și anexei nr.II ( state de funcții), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.2 Pe data adoptării prezentei hotărâri se abrogă prevederile HCL nr..66/2015. ART.3 Prezenta hotărâre se comunică Primarului municipiului Petroșani, Biroului Juridic Legislație, Resurse Umane, Serviciului Public Administrația Piețelor Petroșani și se transmite Instituției Prefectului județul Hunedoara. Petroșani, 27.05.2015 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ VIOREL PASCU SECRETAR ADRIAN NEGOE