PRIVIND APROBAREA ORGANIGRAMEI șI A STATULUI DE FUNCȚII AL SERVICIULUI PUBLIC ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC șI PRIVAT HOTĂRÂREA NR.65/2015 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public și Privat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI; Având în vedere nota de fundamentare a Primarului municipiului Petroșani, dl Florin Tiberiu Iacob–Ridzi prin care se propune modificarea organigramei și al statului de funcții al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public și Privat; Văzând raportul Biroului juridic, legislație, resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroșani, al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public și Privat, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Petroșani; În conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile Legii nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. „a” alin. 3, lit. „b” și art.45, alin. 1 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările si completările ulterioare ; HOTĂRĂȘTE : ART.1 Aprobă organigrama și statul de funcții al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public și Privat, conform anexei nr.1 (organigrama) și anexei nr. 2 (statul de funcții), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.2 Pe data adoptării prezentei hotărâri se abrogă H.C.L. Nr. 343/2014 si prevederile H.C.L. Nr. 386/2014. ART.3 Prezenta hotărâre se comunică Primarului municipiului Petroșani, Serviciului Public Administrarea Domeniului Public și Privat, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și se transmite Instituției Prefectului – județul Hunedoara. PETROȘANI, 26.02.2015 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ TOMA ION SECRETAR ADRIAN NEGOE