PRIVIND APROBAREA PRELUNGIRII DURATEI CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE NR.59/2008 ÎNCHEIAT CU DL. DRÎMBĂREAN EMIL DANIEL HOTĂRÂREA NR. 50 /2015 privind aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere nr.59/2008 încheiat cu dl. Drîmbărean Emil Daniel CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI; Având în vedere Nota de fundamentare întocmită de Primarul municipiului Petroșani, dl.Florin Tiberiu Iacob - Ridzi, prin care se propune aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere nr.59/2008, încheiat cu dl. Drîmbărean Emil Daniel, cu 5 ani, pentru imobilul teren situat în strada Aviatorilor, bl.9, ap.6, parter, în suprafață de 9,54 mp.; Luând în considerare solicitarea d-lui Drîmbărean Emil Daniel, înregistrată sub nr.959/2015, la Primăria municipiului Petroșani; Văzând rapoartele Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, Biroului juridic, legislație, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroșani, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Petroșani; În temeiul prevederilor art. 36,alin.(1), alin. (2), lit.”c”, art.45, alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publica locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E : Art.1. Aprobă prelungirea duratei contractului de închiriere nr.59/2008, încheiat cu dl. Drîmbărean Emil Daniel, cu 5 ani, pentru imobilul teren situat în strada Aviatorilor, bl.9, ap.6, parter, în suprafață de 9,54 mp. Art.2. Chiria va fi stabilită în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.260/2013. Art.3. Împuternicește directorul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, să semneze actul adițional la contractul de închiriere. Art.4.Prezenta hotărâre se comunică Primarului municipiului Petroșani,d-lui Drîmbărean Emil Daniel, Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat și se va transmite Instituției Prefectului – județul Hunedoara. Petroșani, 26.02.2015 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ TOMA ION SECRETAR ADRIAN NEGOE