PRIVIND ALEGEREA VICEPRIMARULUI MUNICIPIULUI PETROșANI HOTĂRÂREA NR. 4/2015 Privind alegerea viceprimarului Municipiului Petroșani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI; Având în vedere Nota de fundamentare întocmită de Primarul Municipiului Petroșani, dl. Florin Tiberiu Iacob-Ridzi, privind alegerea viceprimarului Municipiului Petroșani; Luând în considerare raportul Biroului juridic, legislație din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Petroșani, precum și avizul comisiei juridice din cadrul Consiliului Local; În conformitate cu dispozițiile Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului României nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, precum și ale Hotărârii Consiliului Local nr.18/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Petroșani, cu modificările ulterioare; În temeiul art. 45, alin.1, art. 57, alin.3 și alin.7 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1 Alege în funcția de viceprimar al Municipiului Petroșani, pe domnul consilier local Nicolae Florin. Art.2 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroșani, domnului viceprimar Nicolae Florin, Compartimentului resurse umane și Instituției Prefectului – județul Hunedoara. Petroșani, 28.01.2015 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ TOMA ION SECRETAR ADRIAN NEGOE