PRIVIND APROBAREA PLANULUI DE ACȚIUNI SAU DE LUCRĂRI DE INTERES LOCAL PENTRU REPARTIZAREA ORELOR DE MUNCĂ ALE PERSOANELOR BENEFICIARE DE AJUTOR SOCIAL șI DE SERVICIILE CANTINEI DE AJUTOR SOCIAL




HOTĂRÂREA NR. 378/2014
Privind aprobarea Planului de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ale persoanelor beneficiare de ajutor social și de serviciile cantinei de ajutor social

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI;


Având în vedere Nota de fundamentare întocmită de Primarul Municipiului Petroșani, dl. Florin Tiberiu Iacob- Ridzi, prin care se propune aprobarea Planului de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ale persoanelor beneficiare de ajutor social și de serviciile cantinei de ajutor social;
Văzând raportul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, Biroului juridic, legislație, resurse umane, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Petroșani, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările ulterioare, ale Legii nr.208/1997, privind cantinele de ajutor social și ale Hotărârii Consiliului Local nr.193/2014 privind aprobarea metodologiei pentru efectuarea unor activități gospodărești de către persoanele beneficiare de serviciile cantinei de ajutor social;
În temeiul art.36, alin.1, alin.2, lit.,,b”, alin.9, art.45 alin.1, din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Aprobă Planul de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ale persoanelor beneficiare de ajutor social și de serviciile cantinei de ajutor social, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. La data adoptării prezentei se abrogă prevederile HCL 374/2013.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroșani, Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, Direcției de Asistență Socială și se transmite Instituției Prefectului-Județul Hunedoara.

Petroșani,17.12.2014

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
IOAN RUS SECRETAR
ADRIAN NEGOE