HOT?RÂREA NR.254 /2011
Privind aprobarea modific?rii soluției constructive referitoare la obiectivul de investiție ,,Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistic? Parâng?


CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI;

Având în vedere Nota de fundamentare întocmit? de Primarul municipiului Petroșani, dl. Florin ? Tiberiu Iacob ? Ridzi, prin care se propune Consiliului Local aprobarea modific?rii soluției constructive referitoare la obiectivul de investiție ,,Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistic? Parâng?;
V?zând rapoartele Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, Biroului Juridic, Legislație, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Petroșani, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Petroșani;
În conformitate cu prevederile Legii 50/1991, privind autorizarea execut?rii construcțiilor și unele m?suri pentru realizarea locuințelor, republicat? și ale Legii nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modific?rile ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin.(2) lit. b, art.45 alin.1, art.126, art.127 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicat?, cu modific?rile ulterioare;

HOT?R?ȘTE:

Art.1.Aprob? modificarea soluției constructive referitoare la obiectivul de investiție,, Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistic? Parâng?, care a primit acordul de principiu prin H.C.L. nr.127/2011, conform Documentației tehnice prezentate în Anexa nr.1, care face parte integrant? din prezenta hot?râre.
Art. 2.Prezenta hot?râre se comunic? Primarului Municipiului Petroșani,Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului, S.P.A.D.P.P., proiectantului și executantului lucr?rii, precum și Instituției Prefectului ? județul Hunedoara.


Petroșani,30.08.2011


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚ? CONTRASEMNEAZ?
ROBERT HUMEL SECRETAR
ADRIAN NEGOE