Sport

În anul 1909 iau ființă primele „Cluburi Sportive Muncitoreşti” din Petroşani şi Vulcan, iar după patru ani, în 1913 ia fiinţă „Asociația Sportivă”, care, în 1919, va fi înglobată în cadrul Clubului Sportiv Jiul. În 1919, apare Clubul Atletic al Minerilor (C.A.M.), care, în 1922, la cea de a doua ediţie a campionatului ţării la atletism, desfăşurat la Bucureşti, obţine locul I la cros. Tot în acest an, echipele de fotbal din Valea Jiului se încadrează în activitatea competițională pe ţară participând între echipele districtului Arad. De asemenea, în 1924, la Petroşani, are loc un concurs atletic internaţional, în prezenţa prinţului moştenitor Carol al II-lea, la care iau parte sportivi din Austria, Cehoslovacia, Ungaria şi România., ocazie cu care s-a inaugurat Stadionul Sportiv Jiul.

În 1931, Clubul Atletic al Minerilor îşi va schimba denumirea în Clubul Jiul, denumire pe care o poartă şi astăzi. Între 1934-1935, echipa de fotbal Jiul Petroşani este câştigătoarea primei ediţii a diviziei naţionale „B”, înfiinţată în 1934, fără a promova, însă, în divizia naţională „A”. Echipa se califică pentru divizia „A” între 1940-1941, dar, datorită războiului, campionatul se întrerupe. În schimb, în ediţia 1948-1949, echipa reuşeşte să obţină cel mai bun loc din întreaga sa istorie, şi anume locul III. În 1974, pe 23 iunie, clubul Jiul câștigă pentru prima dată în istoria sa, Cupa României la fotbal.
În 1942 iau fiinţă la Lupeni şi Petroşani echipele de rugby Minerul şi Jiul.

În 1948, se înfiinţează echipa de rugby „Ştiinţa” Petroşani, având ca emblemă floarea de colţ. Această echipă reușește, în anul 1983, pentru prima dată în istoria clubului studenţesc şi a sportului cu balonul oval din Valea Jiului, să câștige „Cupa României” la rugby.

În 1982, la 1 august, se inaugurează Complexul Sportiv „Jiul Petroşani”, cu un stadion de 20.000 de locuri pe scaune şi o pistă olimpică de atletism, în prezenţa a peste 30.000 de spectatori în cadrul unui amplu spectacol cultural-sportiv.
La începutul anilor ’80 are loc în Parâng prima ediţie a „Cupei Telescaun” la schi, organizată de Asociaţia Sportivă a I.G.C..L. Petroşani. Acest campionat al sportului alb s-a păstrat, numărând în prezent 29 de ediţii.

La 6 septembrie 1987 este inaugurată „Sala de jocuri sportive” a Clubului Sportiv Şcolar, având 300 de locuri. Clădirea Şcolii Sportive şi-a deschis uşile în 1904, fiind transformată în 1919 în Liceu de Stat şi ulterior în Şcoala Sportivă Petroşani. Aici au antrenat, înainte de a pleca la Deva, şi apoi în America, soţii Marta şi Bela Karolyi.

În prezent, în Petroşani se găsesc următoarele construcții şi amenajări sportive:

– Stadionul Jiul, cu o capacitate de 15.500 locuri
Str. Lunca, nr. 100

– Sala de Sport Polivalentă, cu o capacitate de 210 locuri
Contact: Strada 1 Decembrie 1918 nr.79; tel: 0254.542.833; e-mail: csspetrosani@yahoo.com

– terenuri de sport amenajate în incintele instituţiilor școlare


Cluburile sportive din Petroşani sunt:

– Clubul Sportiv Municipal Jiul Petroşani
A fost înfiinţat prin HCL 170/2009 cu denumirea de Club Sportiv Municipal Petroşani, funcţionând în subordinea Consiliului Local al Municipiului Petroşani, cu secţíile: şah, tenis de câmp, tenis de masă, arte marţiale.

În anul 2014 primeşte denumirea de Clubul Sportiv Municipal Jiul Petroşani, iar secţiile pe ramură de sport care funcţionează sunt completate cu: box, karate, atletism, fotbal, la care în 2015 se adaugă nataţie şi automobilism sportiv.

Contact: Bd. 1 Decembrie 1918, nr. 93, cam. 33. Tel: 0254.541.220.

– Club Sportiv Știința Petroșani
Sporturi practicate: rugby, schi
Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani activează în Divizia Naţională de rugby.
Contact: Strada Universităţii, nr. 20; tel. 0254.542.580, interior 271; fax: 0254.541.940
e-mail: csuspet@yahoo.com

– Club Sportiv Școlar Petroșani
Sporturi practicate: gimnastică artistică, gimnastică aerobică, lupte libere, handbal fete, schi alpin, sanie, tenis de câmp.
Contact: Strada 1 Decembrie 1918 nr.79; tel: 0254.542.833; web: http://cssp.yolasite.com; e-mail: csspetrosani@yahoo.com



Evenimente si întreceri sportive organizate la Petroşani:
– Campionate naționale de juniori la gimnastică
– Competiții de handbal
– Competiții de schi la nivel național (juniori şi seniori)
– Competiții de lupte libere la nivel național (juniori şi seniori)


Alte sporturi practicate :
– mountain bike
– călărie pe trasee alpine
– turism cinegetic
– zbor cu parapanta

Comments are closed